Istoricul localităţii

Dovezi arheologice și documentare care atestă existența unor comunități omenești în vatra satului
Pășunile bogate din Valea Târnavei Mari ca și cele de pe dealurile înconjurătoare, dar mai ales brăzdarea acestora de râul Târnava Mare a cărui albie nu seca nici în verile cele mai secetoase, au fost avantaje neignorate de strămoșii noștri daci, mari crescători de animale. Astfel că posibilitatea existenței unei așezări omenești pe teritoriul actual al satului cu mult inaintea erei creștine e foarte mare.
Faptul că încă nu s-au descoperit indicii care să confirme această ipoteză nu o anulează, bine știind că descoperirile arheologice ce s-au făcut până acum au pornit de la semnalizarea vestigiilor îndeosebi de țăranii care le-au descoperit în timp ce arau.
Urme materiale de viață pe aceste locuri ni s-au păstrat din epoci mult mai târzii și anume din a doua vârstă a fierului (La Tene). Aceste prime indicii ne sunt prezentate de Teglas Istvan care a venit în contact cu ele cu ocazia vizitei sale la Dîrlos. Din Buletinul Arheologic, datele sunt preluate de prof. V. Pârvan și Dorin Popescu, încadrându-le în contextul celorlalte descoperiri de aceeași natură din Transilvania. Iată cum prezintă această descoperire Teglas Istvan: ”În câmpia numită Valea Păucii care se află în direcția sud-vest în 1892 Morar Luchian Filon își ara pământul. În timp ce ara, plugul a scos din pământ la o adâncime foarte mică bucăți de argint din obiectul numit sodrony și la o mică distanță a scos la iveală un obiect asemănător cu primul.
Primul obiect l-a transformat la fierar în șase lame de cuțit. După lamele confecționate, se pare că obiectul a avut lungimea de 62 cm și grosimea de 7 mm.
”Al doilea obiect s-a păstrat în cinci bucăți și probabil lipsesc doar câțiva milimetri din mijloc. Lățime 2 cm, lungime 37 cm și greutatea 15 decigrame. Ambele capete au puncte și linii ornamentale care adunate formează un cap de animal. Lungimea capului e de 2 cm cu o continuare de 4 cm; cei 4 cm sunt desenați. Pe cele două margini există câte o crenguță de brad și există și niște linii circulare care alcătuiesc această ornamentație. De acolo începând către mijloc de la dreapta spre stânga și de la stânga spre dreapta ies în evidență muguri. În jurul lor sunt niște șănțulețe care dau impresia că mugurii ar face corp comun cu obiectul. În jurul mugurilor sunt linii ce se îndreaptă spre mijloc” (azi Muzeul din Budapesta).
Comparând acest obiect cu cele de la Olpret, Vaidei, Oradea Mare, Semereuș și Hetur, Pârvan conchide că ele provin din același atelier și sunt de factură specific dacică.
Prezența triburilor dacice în lunca Târnavei e atestată din 300-100 î.d.Hr. . Alături de daci e menționată și prezența celților: ” în jurul anilor 300 î.d.Hr. pe valea Târnavelor și Mureșului s-au așezat celții. Mormintele de la Mediaș, cuprinzând vase de lut, coliere și brățări de bronz, o zăbală, o foarfecă, un cuțit de fier etc., sprijină această afirmație.”
După cucerirea Daciei de către romani viața comunităților continuă să pulseze pe aceste meleaguri. Se presupune c-ar fi existat la Dîrlos un castru roman. Această ipoteză se întemeiază pe existența în zidul actualei biserici evanghelice a unor pietre în care sunt săpate diferite reliefuri și inscripții.
O primă inscripție e cea menționată de Th. Mommsen de pe-o piatră funerară ce se află la un contrafort al corului. E o gresie nisipoasă de culoare brună și de o formă dreptunghiulară.
Acest fragment e cea mai frumoasă lucrare în piatră ce se află în zidurile acestep biserici. E de-o finețe extraordinară.
La capete are câte o floare din centrul căreia pornesc trei rânduri de petale. Celei din partea stângă i se păstrează doar partea superioară. Între cele două rozete sunt mai multe frunze lunguiețe ce se împart în două bucățele, în fiecare buchet o frunză terminându-se într-un cârlig.
O piatră asemănătoare dar cu trei rozete se află la piciorul amvonului.
În partea superioară se află o inscripție în două rânduri, o parte din ea fiind ștearsă:
”AIVSTITIAIS
/// /// FPII. B. M.” - probabil Aivstitais-fiul lui P(etrus) II bona memoriae.
O altă inscripție se află la intrarea apuceană a bisericii, a doua treaptă. Este restul unei pietre funerare. Din inscripția inițială se poate desprinde IANUARII și SOPHIATH...., o parte fiind distrusă, iar cealaltă fiind acoperită cu pietrele ce formează a treia treaptă.
O a treia inscripție se află pe un fragment dintr-o stelă funerară din gresie calcaroasă de culoare gălbuie. Dimensiuni: 70cm lungime și 22 cm lățime. se păstrează numai 1/4 din partea dreaptă, partea posterioară a stelei. Se observă jumătatea unui medalion în care apare figura uni bărbat redat din față, cu barba și părul în șuvițe bogate, având ca îmbrăcăminte un sagun și o tunică. Probabil în partea stângă a fost bustul unei femei. Sub bustul bărbatului, despărțit de o dungă lată, bine reliefată și dispusă orizontal se află litera M. Atât figura bărbatului cât și câmpul inscripției sunt putin adâncite. Datează probabil din secolul II d. Hr.
Această stelă funerară e amintită, fără a da însă amănunte, de Fr. Muller.
O altă piatră zidită în biserica evanghelică e un fronton triunghiular inedit. Câmpul frontonului este închis de un chenar simplu. Pe suprafață se poate vedea o reprezentare fantastică în relief, formată dintr-un cap de bou ce se termină într-o coadă de șarpe cu două încolăciri. Se pare că monumentul e rupt pe jumătate, lipsind partea din stânga, care probabil a avut același element decorativ. Această reprezentare nu a fost studiată de specialiști, dar presupun că este vorba de un relief închinat zeului Mithras, al cărui cult a fost răspândit în Imperiul Roman.
Descoperirile arheologice de la Bratei au adus puțină lumină în zona Târnavelor pentru o perioadă imediat următoare retragerii armatelor romane.
Brateiul se afla pe celălalt mal al Târnavei mari, pe aceeași direcție cu Dîrlosul. Trecerea de pe un mal pe celălalt se făcea lesne pentru că Târnava e un râu cu vaduri largi și multe, viața celor două sate desfășurându-se după aceleași tipare.
Descoperirile de la Bratei s-au efectuat în mai multe etape începând din 1959, când deja o bună parte a cimitirelor a fost distrusă prin exploatarea unei cariere de nisip. Lucrările au fost conduse de regretatul profesor Ioan Nestor.
Aceste descoperiri au dus la concluzia că în zona respectivă au existat patru cimitire cuprinzând aria secolelor IV-VIII. Rezultatele obținute de pe urma cercetării primelor două au fost prezentate în monografii minuțios întocmite de prof. Ligia Bârzu și prof. Eugenia Zaharia. Cimitirelor trei și patru încă  nu li s-au destinat lucrări speciale până acum, probabil urmând să apară în anii următori.
 
Atestarea comunei Dîrlos și proveniența denumirii
Prima atestare documentare a Dîrlosului dateaza din 29 martie 1317, într-un document prin care Carol Robert, regele Ungariei, pune în vedere "tuturor juzilor, comiţilor şi slujbaşilor noştri şi mai ales tuturor saşilor şi oaspeţilor din Medyes şi celor ce ţin de această cetate, să ocrotiți şi să apăraţi zisele moşii ( Alma,Darlaz şi Sumugun) ale pomenitului ban Simion şi oricare altele împotriva tuturor" .
Există mai multe semificaţii atribuite, de către cercetători, numelui localităţii Dîrlos :
-după Kisch Gustav ,numele satului înseamnă aşezare umană de dor (dor = dor uscat , lâz= aşezare umană )
- episcopul Teutsch, citind harta lui Honterius unde Dîrlosul era numit "Deesch", precizează că numirea Dîrlos înseamnă așezare de dor lângă cetate - Mediaş;
- în tradiţia locală ,numele satului vine de la săsescul ‘Duer los‘ ='lasă-i să stea acolo'.